Un Sistem Informatic Geografic (GIS) este o reprezentare grafică, un fel de hartă, computerizată, legată la o bază de date şi care combină „straturi de hărţi”, date grafice, cu diverse informaţii despre un imobil. În funcţie de „straturile” care se combină, sunt disponibile anumite tipuri de informaţii. De exemplu, se pot afla despre un imobil cine este proprietarul, reţelele pe care construcţia le are (apă, canal, gaz, curent electric, telefon, televiziune), materialul din care este construit imobilul, numărul de încăperi, suprafaţă, anul construcţiei, nivelul de impozitare, traseele pe unde se poate ajunge la respectivul imobil, cea mai scurtă rută, staţii de mijloace de transport în comun aflate în vecinătate etc. Şi asta doar printr-o simplă apăsare pe o tastă a calculatorului.
Primăria Timişoara este prima instituţie din România care are un asemenea sistem, într-un stadiu funcţional şi relativ avansat. Demarat în ianuarie 1998, proiectul de realizare al sistemului informatic geografic a costat până în prezent aproximativ 1,8 milioane de dolari, adică circa 1,2 dolari pentru fiecare timişorean, pe o perioadă de 5 ani. A fost început Sistemul de Inventariere a Semnelor şi Marcajelor Rutiere, pentru care au fost culese date despre fiecare semafor, semne de circulaţie, marcaje rutiere prin întocmirea unor fişe ale intersecţiilor. De asemenea, vor fi integrate şi imagini pentru fiecare intersecţie nesemaforizată, iar pentru cele semaforizate se va introduce ciclul semaforului. Scopul acestui sistem este optimizarea circulaţiei.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment